A fost odata...

Trăim alături de micii noştri învăţăcei vremuri noi.

Asaltaţi de informaţiile ce vin pe toate canalele media , uităm cine suntem, de unde venim, dar ce e mai trist, nu prea ştim nici încotro ne îndreptăm.

Desigur, mă gândesc acum la copiii pe care-i am în grijă, copii crescuţi mai mult în faţa televizorului sau a calculatorului, copii care reţin cu uşurinţă gesturi şi expresii ale unor personaje de desen animat...
De multe ori rămân uimită de uşurinţa cu care îşi asuma unele roluri şi gesturi ale acestor personaje, nu mereu exemple bune de urmat...
Cum am putea anihila sau estompa efectele unor asemenea "surse"de cunoaştere?
Acasă, părinţii, primii educatori, ar trebui să le acorde mai multă atenţie şi să comunice cu ei, organizându-le mai bine timpul, astfel încât copiii să fie ancoraţi în realitatea casei părinteşti, a grădiniţei ca parte a comunităţii.
La grădiniţă, educatoarele, prin căutarea acelor modalităţi de cunoaştere şi comunicare prin care să le cultive curiozitatea şi dorinţa de a afla mai multe lucruri despre lumea reală în care trăiesc.
Recent am planificat şi desfăşurat o serie de activităţi didactice ce urmaresc cunoaşterea unor aspecte ce definesc identitatea noastră ca popor, pornind de la cunoaşterea propriilor origini, fapt ce a necesitat implicarea părintilor alături de copii în acţiuni de colectare a unor obiecte vechi, ce au aparţinut bunicilor sau străbunicilor, în documentări privind istoria locală privită din context naţional, mai ales pentru faptul că localitatea noastră este situată într-o zonă cu trecut istoric notoriu.
Satisfactia unei săptămâni pline de căutări a fost pe măsura eforturilor noastre.
Astfel, am reuşit să colecţionăm obiecte de artizanat specifice locului, creând un mic muzeu al grupei, ceea ce nu am reuşit să găsim prin tainiţele căsuţei bunicilor găsind la Muzeul Văii Râmnei, realizat cu multă trudă de regretatul profesor Nicolae Ciorăscu cu ani in urmă.
Intorşi la gradinita, fiecare copil, după puterile sale, a încercat să redea la rându-i o serie de obiecte prin modelarea lutului, prin decorarea ştergarului sau costumului naţional, etc.

Următorul pas în cunoaşterea identităţii noastre va fi descoperirea momentului aniversar 24 Ianuarie, urmând ca , prin compararea trecutului cu prezentul să constatăm progresul făcut de oameni de-a lungul timpului.

EDUCATORUL SI COPILUL/"Un act educativ orientat de valori are in centrul sau copilul ca valoare suprema"(prof.dr.Vasile Popeanga)

Pentru conducerea procesului de crestere si formare a fiintei umane, din copilarie si pana la integrarea sa in viata sociala, societatea a creat statutul de educator.

Educatorul si copilul se intalnesc in devenirea comunitatii umane si in succesiunea istorica a generatiilor.

E o intalnire care pune educatorul in situatia de a juca roluri culturale diferite:

mediator de valori, fauritor de valori culturale si materiale, partener al copilului pe parcursul propriei sale deveniri.Dar educatorul care-si intelege menirea isi indeplineste rolurile sale nu numai in raport cu mostenirea spirituala a comunitatii, ci si in raport cu perspectivele deschise de cunoastere, cu viitorul. Personalitatea educatorului, fie ca e parinte sau dascal, poate fi sursa unor factori care blocheaza sau diminueaza performantele educatiei in perspectiva viitorului.

Informatiile depasite, prejudecatile, judecatile de valoare precare, conservatorismul metodologic, formalismul in actiune, izolarea si incomunicabilitatea institutiilor scolare si a educatorilor, situarea activitatii educative intr-o viziune administrativa sau limitat instructiva, dependenta de factorii politici ai vremurilor, devin obstacole pentru realizarea unui act educativ autentic.

Un educator tributar rutinei, formalismului, intra in contradictie usor cu spontaneitatea si elanul creator al copilului de azi.

Solutia rezolvarii acestei contradictii nu poate fi decat remodelarea , eliberarea de rutina prin autoformare .

Copilul e cel mai sever si nepartinitor judecator al educatorului. Educatorul poate da mai multa forta actiunilor sale,comportamentului sau, printr-o continua perfectionare a propriei personalitati, prin deschidere la dialog autentic , generator de echilibru, respect si democratie.

Factorul care da un caracter elevat rolului educatorului este vocatia sa pedagogica in sensul unui ansamblu de cunostinte, aptitudini care determina desfasurarea activitatii educative cu tact, maiestrie si cu un respect nedisimulat fata de copii.

Zestrea vocationala a educatorului e principalul factor de performanta in activitatea pe care o desfasoara.

A lumina cararile vietii copiilor prin modelul propriului comportament este una din aspiratiile legitime pentru orice educator.
Este crezul ce m-a insotit in toti cei 33 de ani petrecuti in sanul aceleeasi comunitati si sper ca... in buna masura am reusit.

A FI COPIL...

Din fericire exista pe lume COPILARIA...
Varsta marilor superlative, poate a singurelor superlative pe care le merita viata, varsta celei mai pure sinceritati, a celei mai depline libertati,varsta viselor fara granita, varsta care traieste prin flori si se exprima prin exclamatii, varsta in care toti suntem frumosi- incat ii molipsim si pe ceilalti - varsta in care ni se declara frumusetea, ca un adevar al tuturor,varsta marelui albastru pe care il ascundem in noi adanc, parca anume pentru a-l descoperi si redescoperi, spalandu-ne cu el ochii si inimile in momentele grele ale vietii...