LEGENDA CELOR 8 MINUTE

Incercarcd sa-mi planific activitatea de dupa vacanta, gandindu-ma la tema de discutie a celei de-a doua saptamani, TIMPUL, mi-am amintit aceasta legenda care mi s-a parut demna de atentie, mai ales ca ne apropiem grabnic de inceputul lui 2011, an care sper sa fie un an bun pentru toti.

Legenda spune ca o femeie saraca, cu un copil in brate , trecand pe langa o pestera, auzi din adancuri o voce misterioasa care i-a spus:
-Intra si ia tot ce doresti, dar sa nu uiti ce e mai important pentru tine!
-Ia aminte ca dupa ce vei iesi, poarta se va inchide pentru totdeauna!
-Ai doar 8 minute pentru asta, dar sa nu uiti ce este mai important pentru tine!
Femeia a intrat si a descoperit in pestera o multime de bogatii. Isi puse copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor, tot ce putea duce.
Vocea misterioasa se auzi din nou:
-Ai grija! sa nu uiti ce-i mai important pentru tine!
Cand cele 8 minute au trecut, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, iesi in graba, iar in spatele ei se auzi poarta, care se inchise pentru totdeauna.
Atunci si-a amintit ca si-a uitat copilul in pestera, dar era prea tarziu.

Bogatia a durat putin, dar disperarea femeii a ramas pentru totdeauna!

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem atata timp cat ne este dat sa traim si nu intotdeauna se aude vocea misterioasa care sa ne aminteasca :
-Nu uita ce e mai important pentru tine!Azi eu voi fi vocea!
Cred ca esentiale sunt familia si copiii, viata, bunul simt, adevarul, educatia, reputatia, demnitatea de om...
Traim intr-o lume plina de probleme, de nelinisti si incertitudini si cred ca e pacat sa ne risipim timpul si sa uitam esentialul:

• ca bogatia sufletului este mai importanta decat oricare alta.
• ca viata trece repede, iar sfarsitul vine cand ne asteptam mai putin...
• Cand poarta vietii se va fi inchis, regretele nu mai folosesc la nimic!

Sa inchei totusi intr-o nota mai optimista si sa va urez un 2011 cu sanatate si satisfactii pe toate planurile, si... "nu uitati ce este mai important pentru voi"!

Mos Craciun a reusit sa vina!

Mai greu, dar a venit!Bucuria copiilor o puteti ghici din ipostazele in care i-a surprins camera.

(A se vedea ca am "jucat" in deplasare! Pentru ca nu am mai incaput in sala de grupa ne-am dus la scoala.)

ASTEPTAND PE MOS CRACIUN

Anul asta bradul va fi adaptat situatiei de criza profunda!

Mos Craciun exista!...sau cel putin asa trebuie sa lasam noi, educatoarele si parintii sa se inteleaga. Se cere ceva efort in ziua de azi, dar merita!
Cum sa poti refuza unui copil sa viseze... sa spere... sa creada...?
Iata-ne asadar in febra pregatirilor pentru intampinarea Mosului care neaparat va veni.
Ce i-am pregatit?Multe!
Intai de toate nu am uitat ca existenta sa , conform legendei , este legata de Nasterea Domnului Isus, deci vom relua dupa puterea noastra de intelegere povestea.
Apoi, pentru ca Mosul a devenit bun si rabdator, darnic si cumsecade ascultand sfatul Maicii Sfinte, merita sa-i dedicam cele mai frumoase cantece si poezii!
E momentul sa ne gandim si la anul care vine in casele tuturor, de aceea cred ca niste urari din inimi de copil sunt binevenite:

"Anule care-ncepi azi,

Sa desiri a tale zile

Peste-a tarii mele brazi

Si-n casutele umile;

Te-as ruga tare frumos

Si cu geana-nrourata

Sa vii anule manos

Si-nsorit ca niciodata.

Dar de toate mai presus

Neamul meu sa il cresti mare,

Sa lasi plugul lui Isus,

Sufletul adanc sa-l are.

Iar in brazdele arate

Cu-acel plug de aur greu,

Sa rasara minunate

Florile lui Dumnezeu."

Tuturor cititorilor mei"LA MULTI ANI !"

(Textul urarii este preluat din revista Draga mea pt. copii)

SEARA DE POVESTE CU MAMA

Motto:

Cine-l vede pe copil cum creste? Nimeni! Numai cei ce vin din alta parte spun:"Vai, ce-a crescut!" Dar nici mama, nici tata nu l-au vazut cum creste!

El a devenit, in timp ! Si in fiecare clipa a fost ceea ce urma sa fie!

( Antoine de Saint-Exupery)

Asa cum planuisem, am reusit deunazi sa invit si sa fiu onorata cu prezenta parintilor pe-ai caror copii ii am in grija.

E adevarat ca fiecare are grijile lui, dar,copilul fiind prima dintre multele griji parintesti, desi ne intalnim aproape zilnic, parca era nevoie sa petrecem mai mult timp impreuna.

Am cautat momentul si pretextul potrivit de a-i provoca la mai multa implicare, comunicare si de ce nu, relaxare.

Asadar, ziua Sfantului Andrei, sarbatoare religioasa, a fost momentul ales, iar pretextul ... o invitatie intr-o calatorie!

Frumos, nu? Doar ca era o calatorie in lumea povestilor, gratuita si pe deasupra si cu premii.

Asa ca de voie-de nevoie, invitatia a fost acceptata, in primul moment al intalnirii, copiii amintindu-le parintilor ca din povesti au de invatat doar lucruri bune, ei reusind sa deosebeasca personajele dupa fapte.

Pentru ca pe cele ce fac fapte bune le-au indragit, le-am cerut parintilor sa-i ajute sa realizeze din diferite materiale obiecte de recuzita pentru acestea, astfel incat sa putem "pune in scena"momentele de poveste preferate.
Desigur, a fost o reusita, fiecare copil ajutat de parintele sau realizand obiecte reprezentative pentru personajul pe care urma sa-l interpreteze.
Si pentru ca puterea exemplului este recunoscuta de toti, am initiat ad-hoc si un concurs pentru parinti, acel concurs "Si parintele meu stie o poveste" prilej de mandrie pentru fiecare copil. M-a surprins in mod placut faptul ca parintii au acceptat jocul, dovedindu-se de altfel buni povestitori.Pacat ca nu am avut prea mult timp pentru toti! Ei au fost rasplatiti cu darnicie si talent de copiii care, folosind recuzita confectionata de ei insisi, au prezentat un program adaptat temei intalnirii, dar si cu diplome care sper ca le-au deschis calea spre comunicare pentru activitatile ce vor urma.

DESCOPERĂ CINE EŞTI!

Ar putea fi o invitaţie la autocunoaştere, şi chiar este, dar dacă cei vizaţi sunt copiii aflaţi la primii paşi în lumea celor mari, este nevoie de un "ghid"care să îi conducă ...

El poate fi părintele său , dar şi adulţii din mediul şcolar către care se îndreaptă .

Tocmai am parcurs împreuna cu grupa pregătitoare proiectul tematic cu acest titlu, proiect ce s-a întins în timp pe durata a patru săptămâni şi a urmărit clarificarea aspectelor ce definesc fiinţa umană (copilul) din perspectiva sa sociala: identitatea şi locul său în familie, în grupul social(grupa de preşcolari), în comunitate (localitatea natală) precum şi reguli care, odată însuşite, vor fi bunul lor de preţ pentru toată viaţa.
Despre beneficiile aduse de acest proiect voi spune că sunt multe...
Copiii, care până mai deunăzi îşi ştiau doar numele lor şi poate pe cel al părinţilor, au reuşit să-şi cunoască locul în familie, explorând în"arhiva personală" pentru a-şi cunoaşte rudele, înţelegându-şi drepturile şi îndatoririle,conştientizând ce loc ocupă în grupul de preşcolari, însuşindu-şi reguli de comportare în situaţii diferite, precum şi noţiuni ce definesc comunitatea în general şi comunitatea din care fac parte în special, cel mai mare beneficiu fiind faptul că au reuşit să dorească să ştie mai multe despre toate acestea.
Totul s-a finalizat în realizarea unor albume, cu familiile lor, cu grupa de preşcolari, cu locuri şi oameni din comunitatea noastră, in expoziţii de desene prin intermediul carora au imortalizat impresii despre ei şi despre ceilalţi.

ŞI PĂRINTELE MEU ŞTIE O POVESTE!

"Pentru noi, părinţii sau adulţii care trăim alături de un copil sau îl însoţim de-a lungul vieţii, provocarea constă în a-i permite să realizeze actul cel mai dureros pentru fiecare, acela de a creşte şi de a se diferenţia de noi. Îl autorizăm astfel să ne părăsească, sa se despartă de noi, pentru a întâmpina riscurile şi minunile vieţii."
( Jacques Salome)
Trăim într-o lume cu o mie de posibilităţi sau niciuna. O lume în care am ajuns să uităm cine suntem. E timpul să ne redescoperim. Să redescoperim ce e al nostru!
Valorile, tradiţia, cărţile, cu care am crescut , care trebuie să existe în fiecare casă şi pe care să le dăm mai departe.
Televizorul şi calculatorul ocupă tot mai mult din timpul copiilor noştri chiar la vârsta preşcolarităţii.
E timpul de a repune în drepturi cartea şi biblioteca, de a redescoperi lectura ca pe o plăcere, ca izvor de cunoaştere şi visare fără egal.
Părinţii trebuie să conştientizeze importanţa cărţii în viaţa fiecărui copil, încercând să-i conducă paşii prin implicarea permanentă . Nu este suficient să-i cumperi o carte ci trebuie să zăboveşti alături de el ajutându-l să-i pătrundă tainele.Ce poate fi mai liniştitor decât o poveste citită de părintele tău seara la culcare?
Recent am experimentat în munca cu grupa pregătitoare introducerea în programul zilnic a unui moment, intitulat "Ascultaţi povestea mea", în care fiecare copil îşi exersează "talentul" de povestitor moment pe care sper să-l transformăm în "rutină". Am fost plăcut surprinsă de pasul înainte făcut de majoritatea copiilor , în mare parte cu ajutorul părinţilor care i-au ajutat să cunoască noi poveşti, să le poată povesti şi celorlalţi.
Următorul pas va fi o provocare pentru cei mari!
Voi propune fiecărui părinte să povestească tuturor copiilor o poveste în care să-şi pună în valoare talentul de povestitor şi de pedagog.
În mod sigur, încurajarea va veni de la cei mici , fiecare dorind să poată spune: "Şi părintele meu ştie o poveste!".

O zi in gradinita

La multi ani !

Multe zile mi-am petrecut în grădiniţă căci aici mi-e locul de muncă de foarte mulţi ani.Am văzut generaţii de copii cum cresc, cum merg mai departe, eu rămânând să-i astept pe cei care urmau să vină având bucuria de a fi alături de unii dintre ei şi a doua oară, atunci când şi-au adus ei înşişi copiii la grădiniţă.
Am fost martora unor momente unice, atunci când au reuşit să se desprindă de poala mamei şi să spună că vor la grădiniţă chiar şi în wekend...

Am împărţit împreună chiar şi evenimentele cele mai importante din viaţă, aniversând zile de naştere sau de nume, ca într-o mică familie.
Pentru ca aceste momente frumoase din viaţa oricărui copil să nu fie uitate şi bucuria sărbătoritului să fie împărtăşită cu ceilalţi, am lăsat uşa larg deschisă oricărei iniţiative venite din partea oricărui părinte.
Aşa avem ocazia să cream împreuna momente de neuitat pentru toţi copiii.

Minus 25%

E seara de dinaintea zilei de 13 septembrie si incerc sa ma adun pentru ca maine, in prima zi de scoala, sa fiu cat de cat pregatita.

Rasfoind printre postarile d-lui Liviu Marian Pop, secretar al FSLI(sindicatul la care suntem afiliati si noi) am aflat despre rugamintea d-sale de a purta cu totii cate un ecuson cu titlul pe care tocmai l-am postat:"MINUS 25%"!
Eu ma gandesc ca asta e expresia neputintei sindicatului nostru care vad ca intarzie in a purcede la introducerea in instanta a actiunii de recuperare a celor 25% retinuti pe ultimele 2 luni , timp in care Dascalii merg in tribunal pentru indemnizatiile micsorate cu -25%, alti dascali, nu noi, ci cei din celelalte sindicate care sunt deja cu actiunile pe rol.Daca mai privesc cu atentie imaginea liderului nostru judetean, si mai citesc si comentariile colegilor la articolul la care tocmai v-am trimis, cred ca ar trebui sa ne luam soarta in propriile maini, ca liderii sindicali au cu totul alte treburi:merg la filmari, in concedii, iar de noi isi mai aduc aminte uneori, cand le-o va cere interesul.

UN NOU ÎNCEPUT

"Am învăţat că poţi continua înca mult timp după ce-ai spus că nu mai poţi."
Octavian Paler
Iată-ne în pragul unui nou an şcolar. Starea de nerăbdare de altădată tinde să fie estompată de lipsurile de tot felul resimtite de toţi "actorii" actului educaţional.
Şi totusi, trebuie să continuăm, poate va fi cândva mai bine. Pentru toţi, nu doar pentru unii, căci dacă e adevărat ce se spune, cum că ne aşteaptă o nouă "rotunjire" de leafă va fi si mai vai de noi...
Cu incertitudinea zilei de mâine, va trebui să ne facem datoria pe care ne-am asumat-o prin alegerea făcută în tinereţe, pentru cei ca mine fiind deja prea tarziu să mai "fugim de-acasă".
Aşa că ,(ne) resemnaţi şi indignaţi , vom continua să mergem în faţa copiilor care, şi ei marcaţi de ceea ce li se întâmplă celor mari, trebuie să fie îndrumaţi , educaţi, şcoala, buna/ rea , nefiind mai dăunatoare decât necunoaşterea.
Prin urmare, dragii noştri copii, ne întâlnim luni, sper că data (13) să ne poarte noroc!

Despre păpuşi şi păpuşari

Păpuşa este o jucărie , un obiect, care aduce multe bucurii copiilor, iar educatoarelor şi părinţilor unele servicii, în esenţă ea fiind o figurină cu chip de om, ce se "lasă" manipulată de oricine.

Copilul o poate considera prietenă, educatoarea mijloc de învăţământ , iar părintele dovada iubirii pentru copilul său atunci când o dăruieşte.

Când păpuşa este manipulată de un păpuşar, care poate fi un artist sau doar un cabotin ce trage sforile pentru ca aceasta să "execute"un rol, este cu totul altceva pentru că păpuşa noastră devine marionetă.

Pe copii îi poate înveseli sau nu, adulţilor le poate evoca momente plăcute din copilărie sau nu, în funcţie de talentul de manipulator sau sforar al păpuşarului. Pentru ca cei doi să "facă echipă"şi succesul să fie asigurat este musai ca păpuşa să fie a păpuşarului, aşa încât acesta să exerseze nu numai "la serviciu" ci şi în concediu, în vizită la prieteni, etc. cu alte cuvinte, oriunde şi oricând.

Şi aşa, biata păpuşă, frumoasă şi curată la început, cu timpul, degradându-se în multele exerciţii ale păpuşarului, ar putea să sfârşească spânzurată în propriile sfori...

Jocurile copilăriei

Jocul este definit ca activitatea predominantă a copilului preşcolar situându-se în timp înaintea învăţăturii şi a muncii, activităţi predominante ale elevului, respectiv adultului. Din perspectivă psihologică jocul dă posibilitatea copilului de a socializa, jocurile presupunând în mare parte existenţa mai multor parteneri, de a re-crea realitatea percepută după posibilităţile sale de înţelegere şi după puterea sa de acţiune, iar nouă, educatorilor, ne dă posibilitatea să constatăm că nimic nu e nou sub soare, chiar dacă lucrurile au evoluat, că în esenţă, jocurile copilăriei sunt cam aceleaşi, cu adăugiri şi îmbunătăţiri.E o mare bucurie să trăieşti în preajma copiilor , să-ţi aminteşti că şi tu ai fost copil (în cazul în care ai uitat), să împărtăşeşti acestora "varianta"de joc pe care ţi-o aminteşti cu drag.

De aceea, voi încerca să aduc în atenţia tuturor celor care mai sunt copii, sau fac parte din viaţa unor copii, câteva jocuri care pot fi desfăşurate şi acum fără teama de a fi considerate de aceştia demodate.
"Şoarecele şi pisica"
Copiii sunt aşezaţi în cerc, ţinându-se de mâini. Dintre ei se aleg cele 2 personaje, pisica aşezându-se în interiorul cercului, unde , din pietre, beţişoare,etc. îşi "construieşte" casa, iar şoricelul în afara cercului, aşteptând ghemuit, momentul să plece pisica.
După ce pisica şi-a terminat casa se retrage în afara cercului. Şoricelul, intră în cerc şi-i strică construcţia, ascunzându-se din nou. Revenind, pisica se adresează copiilor cu întrebarea:
"-Cine mi-a stricat căsuţa?"
Copiii sunt la început"complicii" şoricelului, răspunzând scurt, toţi odată,"Nu ştim!"
Pisica îşi reconstruieşte casa, încă odată obţinând acelaşi răspuns din partea copiilor.A treia oară , copiii vor accepta să spună adevărul purtând cu aceasta dialogul:
"-Cine mi-a stricat căsuţa?
-Şoricelul!
-Pe ce stradă stă?
-Pe strada cartofului, nr.pantofului, la o casă dărâmată,fugi de-l caută!"
Urmează o cursa "care pe care"până când şoricelul este prins.
Jocul se reia atât timp cât copiii manifestă inters pentru el, după ce pisica prinde şoricelul,personajele fiind interpretate mereu de alti copii..
"Şotronul"
Copiii se pot împărţi în 2 echipe, întrecându-se în parcurgerea traseului prestabilit prin săritura pe un singur picior , alternativ dreptul/stângul, la sosire predând ştafeta următorului coechipier.
Caştigă echipa care termină prima, ultimul competitor anunţând Stop,joc!
Traseul este de regulă conceput geometric permiţând sărituri şi răsuciri, mutarea unui obiect cu ajutorul piciorului(piatră plată,etc.) , purtarea unui obiect pe care-l predau următorului copil la sosire, etc.

Promit sa revin cu alte jocuri! Evident in varianta mea!!!

Inca un joc!!!(23.08)

"Closca cu puii"

Copiii sunt asezati in sir , fiecare tinandu-se de mijlocul celui de dinaintea sa.

Primul copil este"closca"iar ceilalti sunt "puii".In fata lor, la circa 2 m, un copil stand ghemuit si purtand un betisor in mana, reprezinta "uliul".El imita cu betisorul miscarea de mestecare intr-un ceaun.

Intre closca si uliu se poarta dialogul:

-"Ce faci acolo,uliule?"

"-Fac o mamaliguta!"

"-Pentru cine?"

"-Pentru mine!"

"-Cu ce-o mananci?"

"-Cu un puisor de-al tau! Am sa-ti fur un puisor!"

"-Am sa-ti scot un ochisor!"

Incepe "lupta", puisorii miscandu-se in spatele clostii in directia imprimata de miscarile acesteea, care cu "aripile" desfacute incearca sa-i apere.Puisorii prinsi trec in parte uliului asteptand intr-un cerc,iar jocul continua,schimbandu-se "actorii"dupa caz.

Titularizari 2010

Cine zicea că învăţământul nu mai este atractiv pentru nimeni?Atunci cum putem explica numărul mare de candidaţi pentru un post?!
Bunăoară, pentru cele 60 de posturi scoase la concurs anul acesta la noi în judeţ s-au înscris 431 de candidaţi. Mulţi s-au înscris dar puţini s-au şi pregătit, dacă ar fi să ne uităm la notele obţinute de mulţi dintre candidaţi.
Dar există contestaţia ca mijloc de confirmare a valorii sau nonvalorii şi se pare ca s-au depus zeci de contestaţii în acest an.
Să fi rămas învăţământul refugiul celor care nu pot performa în alte domenii???
Este totuşi de apreciat curajul celor care au concurat pentru cele 60 de posturi, majoritatea în şcolile din cele mai izolate localităţi din judeţ, ştiut fiind faptul că cei care nu s-au prezentat vor avea şanse mai mari de a gasi un post bine situat teritorial şi nu numai...

Ei vor fi marii câştigători ai titularizării la nivel de unităţi cu personalitate juridică probabil.

Atunci să vezi competenţă şi calitate!!!

Vacanţa la/în ţară

"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu...", ar putea fi un frumos început pentru evocarea anilor copilariei.
Nu puţini dintre noi, cei aflaţi la catedră încă, mai cu seamă dintre cei proveniţi din lumea satului, ne-am identificat cu personajele amintirilor lui Creangă, dar oare copiii de azi, mai au bucuria de a trăi momente de "aventură"asemănătoare acelora ?
E greu de crezut, azi altele sunt datele problemei, deşi n-ar trebui , căci copilăria este marcată întotdeauna de prezenţa părinţilor în casa părintească, în mijlocul comunităţii. În ultimii ani au apărut schimbări esenţiale ale acestor repere, de aceea copiii sunt deseori puşi în situaţia de a-şi însoţi părinţii în locuri străine şi printre oameni străini, să vorbească limba acelor oameni încercând să se integreze pentru a supravieţui, dacă nu cumva sunt lăsaţi acasă cu bunicii...
Dar, vacanţa le aduce tuturor zâmbetul pe buze şi râsul copiilor veniţi în vacanţă la ţară/în ţară ne face mai optimişti în ceea ce priveşte viitorul (al lor, al nostru...)
Pe ulita noastra e o veselie greu de imaginat. S-au întors copiii din Anglia, Italia, Spania...Dar nimeni nu vorbeşte despre cum e acolo...Probabil că nu au prea mult timp pentru jocurile uitate şi pentru prietenii regăsiţi.

HAZ DE NECAZ/" Ca mâţa-n călindar"

Atitudinea "personajului" din imagine este "uşor" similară cu cea a unor colegi ce ţin mai greu pasul cu reforma în sistemul de învăţământ.
Desigur, asta nu ţine de "vechimea" persoanei ci mai cu seamă de interesul pe care aceasta îl manifestă pentru domeniul ales, şi cum se ştie că "interesul poartă fesul" ...treaba-i cu dus-întors.
Ce interes să mai ai, când guvernul taie şi din puţinul pe care-l primeai?
Nu ne rămâne decât să ne adaptăm situaţiei , fiecare alegând modalitatea de a acţiona conform principiilor sale.
De calitate, în condiţiile descentralizării, cine să se mai ocupe?
Dacă până acum, câte-un gând rătăcit privind posibilitatea ca cineva care ştie ce-ar trebui să faci la grupă/clasă să te viziteze inopinat (frica adică), te mai îndemna la muncă de calitate, acum, dacă n-ai "calitatea" (dobândită de cele mai multe ori cu pescheşuri sau natural, prin înrudire) de "educator bun", eşti mai greu recunoscut cu voce tare.
Singura posibilitate de a contracara asemenea situaţii este aceea de a munci conştient de faptul că cei cărora te adresezi, copiii şi părinţii acestora, sunt mulţumiţi.
Contează, doar dacă cineva îi întreabă !

Invăţăm de pe acum!

"Copilăria e-o poveste

Ce te cuprinde şi apoi te lasă,

Ajungi bătrân şi spui c-a fost frumoasă,
A fost atunci, azi nu mai este"
("Copilăria"-Ana Blandiana)

Cine ne da laptele?

Sa mancam sanatos!

La Muzeul Satului Romanesc

Impreuna la

Gradina Zoologica

Jocurile copiilor, sunt "inspirate" din realitate!

Dacă uneori ni se pare că "realitatea" din jocurile lor nu seamănă cu cea trăită de noi, este, poate, datorită idealismului inocent specific vârstei, dar şi insuficientei cunoaşteri a realităţii cotidiene.De aceea întotdeauna este oportun să explicăm copiilor "cine face"," cum face","de ce face",să-i introducem în viaţa comunităţii prezentându-le aspecte ale realităţii cotidiene, determinându-i să-şi pună şi să pună întrebări, astfel încât să-i orientăm corect în mediul social pe care urmează să-l exploreze şi în care urmează să se integreze. Exemplificând, am încercat prin iniţierea unor proiecte tematice să implic în aceste demersuri familiile copiilor care pot ajuta grădiniţa/educatoarea răspunzând cu răbdare întrebarilor lor, dar mai ales participând la activitatea grupei alături de copii ori de câte ori au posibilitatea.

Varietatea activităţilor propuse s-a dovedit benefică, părinţii în majoritate manifestându-şi dorinţa de a fi prezenţi alături de copii în activităţi comune, optionale sau extracurriculare cu caracter educativ, în cadrul cărora au avut ocazia de a petrece în mod plăcut şi util mai mult timp alături de copiii lor, informandu-se asupra unor modalitati de a comunica eficient cu copiii, de a petrece cu acestia cat mai mult timp cu beneficii maxime.

A fost odata...

Trăim alături de micii noştri învăţăcei vremuri noi.

Asaltaţi de informaţiile ce vin pe toate canalele media , uităm cine suntem, de unde venim, dar ce e mai trist, nu prea ştim nici încotro ne îndreptăm.

Desigur, mă gândesc acum la copiii pe care-i am în grijă, copii crescuţi mai mult în faţa televizorului sau a calculatorului, copii care reţin cu uşurinţă gesturi şi expresii ale unor personaje de desen animat...
De multe ori rămân uimită de uşurinţa cu care îşi asuma unele roluri şi gesturi ale acestor personaje, nu mereu exemple bune de urmat...
Cum am putea anihila sau estompa efectele unor asemenea "surse"de cunoaştere?
Acasă, părinţii, primii educatori, ar trebui să le acorde mai multă atenţie şi să comunice cu ei, organizându-le mai bine timpul, astfel încât copiii să fie ancoraţi în realitatea casei părinteşti, a grădiniţei ca parte a comunităţii.
La grădiniţă, educatoarele, prin căutarea acelor modalităţi de cunoaştere şi comunicare prin care să le cultive curiozitatea şi dorinţa de a afla mai multe lucruri despre lumea reală în care trăiesc.
Recent am planificat şi desfăşurat o serie de activităţi didactice ce urmaresc cunoaşterea unor aspecte ce definesc identitatea noastră ca popor, pornind de la cunoaşterea propriilor origini, fapt ce a necesitat implicarea părintilor alături de copii în acţiuni de colectare a unor obiecte vechi, ce au aparţinut bunicilor sau străbunicilor, în documentări privind istoria locală privită din context naţional, mai ales pentru faptul că localitatea noastră este situată într-o zonă cu trecut istoric notoriu.
Satisfactia unei săptămâni pline de căutări a fost pe măsura eforturilor noastre.
Astfel, am reuşit să colecţionăm obiecte de artizanat specifice locului, creând un mic muzeu al grupei, ceea ce nu am reuşit să găsim prin tainiţele căsuţei bunicilor găsind la Muzeul Văii Râmnei, realizat cu multă trudă de regretatul profesor Nicolae Ciorăscu cu ani in urmă.
Intorşi la gradinita, fiecare copil, după puterile sale, a încercat să redea la rându-i o serie de obiecte prin modelarea lutului, prin decorarea ştergarului sau costumului naţional, etc.

Următorul pas în cunoaşterea identităţii noastre va fi descoperirea momentului aniversar 24 Ianuarie, urmând ca , prin compararea trecutului cu prezentul să constatăm progresul făcut de oameni de-a lungul timpului.

EDUCATORUL SI COPILUL/"Un act educativ orientat de valori are in centrul sau copilul ca valoare suprema"(prof.dr.Vasile Popeanga)

Pentru conducerea procesului de crestere si formare a fiintei umane, din copilarie si pana la integrarea sa in viata sociala, societatea a creat statutul de educator.

Educatorul si copilul se intalnesc in devenirea comunitatii umane si in succesiunea istorica a generatiilor.

E o intalnire care pune educatorul in situatia de a juca roluri culturale diferite:

mediator de valori, fauritor de valori culturale si materiale, partener al copilului pe parcursul propriei sale deveniri.Dar educatorul care-si intelege menirea isi indeplineste rolurile sale nu numai in raport cu mostenirea spirituala a comunitatii, ci si in raport cu perspectivele deschise de cunoastere, cu viitorul. Personalitatea educatorului, fie ca e parinte sau dascal, poate fi sursa unor factori care blocheaza sau diminueaza performantele educatiei in perspectiva viitorului.

Informatiile depasite, prejudecatile, judecatile de valoare precare, conservatorismul metodologic, formalismul in actiune, izolarea si incomunicabilitatea institutiilor scolare si a educatorilor, situarea activitatii educative intr-o viziune administrativa sau limitat instructiva, dependenta de factorii politici ai vremurilor, devin obstacole pentru realizarea unui act educativ autentic.

Un educator tributar rutinei, formalismului, intra in contradictie usor cu spontaneitatea si elanul creator al copilului de azi.

Solutia rezolvarii acestei contradictii nu poate fi decat remodelarea , eliberarea de rutina prin autoformare .

Copilul e cel mai sever si nepartinitor judecator al educatorului. Educatorul poate da mai multa forta actiunilor sale,comportamentului sau, printr-o continua perfectionare a propriei personalitati, prin deschidere la dialog autentic , generator de echilibru, respect si democratie.

Factorul care da un caracter elevat rolului educatorului este vocatia sa pedagogica in sensul unui ansamblu de cunostinte, aptitudini care determina desfasurarea activitatii educative cu tact, maiestrie si cu un respect nedisimulat fata de copii.

Zestrea vocationala a educatorului e principalul factor de performanta in activitatea pe care o desfasoara.

A lumina cararile vietii copiilor prin modelul propriului comportament este una din aspiratiile legitime pentru orice educator.
Este crezul ce m-a insotit in toti cei 33 de ani petrecuti in sanul aceleeasi comunitati si sper ca... in buna masura am reusit.