marți, 3 aprilie 2012

SCOALA ALTFEL

In saptamana 2-6 aprilie in toate unitatile scolare s-a derulat programul "Scoala altfel" in cadrul caruia s-a urmarit implicarea cadrelor didactice si a copiilor in activitati care sa raspunda intereselor si preocuparilor acestora si care nu pot fi realizate in contextul programului normal al grupei/clasei
in toata complexitatea lor.
Desi eram sceptica la inceput, nepunandu-mi sperante in realizarea unor lucruri care sa conteze, chiar am reusit sa finalizez cateva obiective ce tin nu numai de dezvoltarea
personala a "invataceilor" mei de 3-4 ani ci si de implicarea directa a unor parteneri interesati de educatia celor mici (parinti, bunici, institutii ale statului cu reprezentare locala- politie, biserica,etc.).
Pornind de la consolidarea unor deprinderi de comportare
in contextul grupei sau familiei in cadrul temei "Bunele maniere la gradinita si acasa", am extins sfera de cunoastere asupra mediului social comunitar, invatand sa circulam, identificand pe strada semne de circulatie (e drept
cam putine pe la noi), imprietenindu-ne cu politistii.
Nu a lipsit nici sublinierea importantei starii de sanatate in activitatea zilnica in cadrul activitatii "Minte sanatoasa in corp sanatos", copiii primind multe sfaturi pentru pastrarea sanatatii lor, ulteriorurmandu-le prin practicarea miscarii in aer liber si organizarea de intreceri sportive, precum si prin initierea unei actiuni de mentinere a curateniei mediului in care ne desfasuram

activitatea, cu ajutorul familiei(parinti, bunici- voluntari).
Odata finalizata curatenia generala, fiind si in perioada premergatoare sarbatorilor pascale, nu am omis partea ce tine de spirit, copiii participand la o slujba de sfintire tinuta in ultima zi a programului, urmata de pregatirea in cadrul unui atelier de pictura a unor decoratiuni specifice acestor sarbatori, dedicate parintilor.
Acum, ca a venit vacanta, asteptam iepurasul de Paste multumiti!Va dorim si voua sarbatori fericite!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu